CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a participat la ceremonia dedicată Aniversării a 90-a de la fondarea Universității de Stat din Tiraspol

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ceremonia dedicată Aniversării a 90-a de la fondarea Universității de Stat din Tiraspol.

Șeful statului a adresat cordiale felicitări tuturor conaționalilor noștri – celor pentru care această Universitate înseamnă fie studenție, fie carieră, fie un întreg destin omenesc.

Universitatea de Stat din Tiraspol este instituția care a cunoscut foarte multe schimbări și transformări, dar care, în pofida tuturor impedimentelor, a rezistat, a renăscut și s-a reafirmat.

Igor Dodon a subliniat că viitorul unui popor este strâns legat de școală, de modul în care ea își organizează munca și își duce la bun sfârșit intențiile. Președintele țării și-a exprimat încrederea că Universitatea de Stat din Tiraspol își va onora în continuare obligațiunile și își va îndeplini onest și corect misiunea.

Cu acest frumos prilej, șeful statului a urat conducerii, corpului profesoral-didactic, personalului științific și de cercetare, cadrelor auxiliare, studenților, masteranzilor, doctoranzilor și absolvenților – multă sănătate, ambiție și multă perseverență.