CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării, Igor Dodon a avut o întrevedere cu preşedintele Milli Majlisului (Adunării Naţionale) a Azerbaidjanului, Oqtay Asadov

În cadrul dialogului, părțile s-au pronunţat pentru consolidarea şi extinderea relaţiilor bilaterale, menţionînd că potenţialul existent al raporturilor moldo-azere nu este valorificat pe deplin. În mod special, oficialii și-auexprimat interesul pentru dezvoltarea cooperării interparlamentare.

De asemenea, părțile s-au pronunţat pentru impulsionarea activităţii grupurilor de prietenie parlamentare, care în ultimul timp nu au organizat practic nici o activitate.

În cadrul discuției a avut loc un schimb de opinii pe marginea unor inițiative legislative, proiecte și programe la nivel de stat.

Am menţionat și importanța colaborării la nivel de partide. În timpul cel mai apropiat, colegii noştri din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova vor semna un acord de cooperare cu partidul „Nou Azerbaidjan”, condus de Ilham Aliyev”, a spus Igor Dodon.

Totodată, a fost abordat subiectul privind reforma electorală din Moldova. În context, șeful statului a menționat că a propus trecerea Moldovei la sistemul electoral mixt, legea respectivă urmînd să fie adoptată în viitorul cel mai apropiat.

În cadrul întrevederii, Președintele țării a scris un mesaj în cartea de onoare, urînd fericire şi prosperare poporului azer.