CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Prima Doamnă Galina Dodon a efectuat o vizită în r. Briceni, unde a vizitat trei grădinițe care au beneficiat de suport din partea Fundației de Binefacere ”Din Suflet” în cadrul programului național de susținere a instituțiilor preșcolare din țară.

Astfel, coform solicitărilor adresate de către administrațiile grădinițelor și colectivele de părinți, Fundația Primei Doamne a oferit suport pentru rezolvarea celor mai stringente probleme.

La grădinițele din s. Drepcăuți și din s. Bălăsinești, cu sprijinul Fundației ”Din Suflet”, a fost amenajat câte un teren de joacă dotat cu tobogane, leagăne, balansoare, nisipiere etc, iar grădinița din s. Cotiujeni a primit în dar mobilier, tehnică de bucătărie: aragaz, frigider, tocător, o mașină de spălat automat și lenjerie de pat. 

De asemenea, în cadrul programului de susținere a instituțiilor preșcolare, alte trei grădinițe din or. Briceni au beneficiat de suport pentru plăpumi, perne și lenjerie de pat.

Prima Doamnă a menționat că va fi în continuare alături cu susținerea necesară pentru a crea copiilor din instituțiile preșcolare un mediu sigur și confortabil de creștere și instruire. Astfel pentru anul în curs, Fundația de Binefacere ”Din Suflet” planifică oferirea suportului pentru 500 de grădinițe din întreaga țară.